CHIRURGIE HEPATOBILIARĂ
Colecistectomia, Chistul hidatic, Abcesul hepatic
Colecistectomia
Colecistectomia este o procedură chirurgicală folosită de către chirurg pentru a rezeca vezicula biliară (organ în formă de pară localizat sub ficat, care colectează și stochează bila), ca urmare a prezenței calculilor biliari ce obturează fluxul bilei.
Bila se eliberează prin intermediul canalului biliar comun în intestinul subțire atunci când sunt consumate alimente grase și ajută la digerarea acestora. Deși este foarte des întâlnită preconcepția conform căreia nu se poate trăi fără veziculă biliară, după îndepărtarea chirurgicală a acesteia pacientul în cauză descoperă că poate trăi o viață normală, fără vreun disconfort.
Simptomele care alarmează pacientul și îl trimit la medic sunt următoarele: greață, balonare, vărsături sau febră, intoleranță la consumul de alimente grase și apar , de regulă, după consumul de alimente grase și prăjite.
Diagnosticarea afecțiunii se realizează în cele mai multe cazuri cu ajutorul ecografiei abdominale, care reușește să depisteze calculii biliari și să ofere informații despre mărimea și poziția acestora, dimensiunea canalului biliar comun și grosimea peretelui veziculei biliare.
Tratamentul presupune îndepărtarea veziculei biliare pe cale clasică (printr-o incizie în partea dreaptă a abdomenului superior) sau laparoscopică (minim-invazivă). Abordarea laparoscopică a devenit calea cea mai des utilizată pentru a rezolva această afecțiune, prezentând numeroase avantaje precum : externarea pacientului după doar 24 de ore , cicatrici și dureri minime, recuperare postoperatorie rapidă și reinserție socială imediată.
Bila se eliberează prin intermediul canalului biliar comun în intestinul subțire atunci când sunt consumate alimente grase și ajută la digerarea acestora. Deși este foarte des întâlnită preconcepția conform căreia nu se poate trăi fără veziculă biliară, după îndepărtarea chirurgicală a acesteia pacientul în cauză descoperă că poate trăi o viață normală, fără vreun disconfort.
Simptomele care alarmează pacientul și îl trimit la medic sunt următoarele: greață, balonare, vărsături sau febră, intoleranță la consumul de alimente grase și apar , de regulă, după consumul de alimente grase și prăjite.
Diagnosticarea afecțiunii se realizează în cele mai multe cazuri cu ajutorul ecografiei abdominale, care reușește să depisteze calculii biliari și să ofere informații despre mărimea și poziția acestora, dimensiunea canalului biliar comun și grosimea peretelui veziculei biliare.
Tratamentul presupune îndepărtarea veziculei biliare pe cale clasică (printr-o incizie în partea dreaptă a abdomenului superior) sau laparoscopică (minim-invazivă). Abordarea laparoscopică a devenit calea cea mai des utilizată pentru a rezolva această afecțiune, prezentând numeroase avantaje precum : externarea pacientului după doar 24 de ore , cicatrici și dureri minime, recuperare postoperatorie rapidă și reinserție socială imediată.
Chistul hidatic
Afecțiunea apare în urma infectării cu parazitul Echinococcus granulosus în urma contactului cu ouăle acestuia eliminate prin scaunul câinelui sau prin consumul unor alimente sau a apei contaminate cu acest parazit.
Ouăle parazitului, odată ingerate, ajung în intestin, se fixează pe pereții acestuia, urmând apoi penetrarea peretelui intestinal, ajungând astfel în sânge. De acolo vor migra spre diferite organe, cu preponderență spre ficat și plămâni. Echinococcus granulosus provoacă astfel apariția chistului hidatic , care este un fel de tumoră rotundă de mărime variabilă , umplută cu un lichid mai mult sau mai puțin limpede și cu scolecsi (capete de tenie).
Deși infectarea se produce în cele mai multe cazuri în copilărie, boala se poate manifesta abia peste câțiva ani prin icter, durerea abdominală, colangită prin blocarea cailor biliare, putându-se ajunge și la insuficiență hepatică sau hepatomegalie (în cazul în care ficatul este organul afectat). În cazul apariției scurgerile minore de lichid hidatic, poate apărea durere și chiar o reacție ușor alergică urmată de eritem și urticarie.
Diagnosticarea chistului hidatic se poate face cu ajutorul unei ecografii și a analizelor de sânge (hemoleucogramă completă).
În majoritatea cazurilor, este recomandată intervenția chirurgicală pentru îndepărtarea chistului hidatic.
Ouăle parazitului, odată ingerate, ajung în intestin, se fixează pe pereții acestuia, urmând apoi penetrarea peretelui intestinal, ajungând astfel în sânge. De acolo vor migra spre diferite organe, cu preponderență spre ficat și plămâni. Echinococcus granulosus provoacă astfel apariția chistului hidatic , care este un fel de tumoră rotundă de mărime variabilă , umplută cu un lichid mai mult sau mai puțin limpede și cu scolecsi (capete de tenie).
Deși infectarea se produce în cele mai multe cazuri în copilărie, boala se poate manifesta abia peste câțiva ani prin icter, durerea abdominală, colangită prin blocarea cailor biliare, putându-se ajunge și la insuficiență hepatică sau hepatomegalie (în cazul în care ficatul este organul afectat). În cazul apariției scurgerile minore de lichid hidatic, poate apărea durere și chiar o reacție ușor alergică urmată de eritem și urticarie.
Diagnosticarea chistului hidatic se poate face cu ajutorul unei ecografii și a analizelor de sânge (hemoleucogramă completă).
În majoritatea cazurilor, este recomandată intervenția chirurgicală pentru îndepărtarea chistului hidatic.
Abcese hepatice
Abcesele hepatice sunt colecții purulente dezvoltate în parenchimul hepatic și separate de acesta printr-o capsulă formată din țesut hepatic transformat și țesut fibros.
Abcesele hepatice pot fi piogene (determinate de germeni microbieni) sau parazitare (determinate de protozoare). Abcesul hepatic poate fi cauzat de o infecție în sânge, în sistemul gastrointestinal sau în abdomen, uneori chiar de o intervenție chirurgicală sau un traumatism al ficatului.
Abcesul hepatic în sine nu este o afecțiune amenințătoare de viață, însă poate deveni periculoasă dacă infecția se răspândește în organism. În cazul în care acest lucru se întâmplă, simptomele sunt alarmante: durere abdominală, tuse, urină închisă la culoare, diaree, febră și frisoane, dureri articulare, greață și vomă, dureri în timpul respirației, transpirație, icter.
Dacă diagnosticarea abcesului se face din timp, acesta se poate trata cu ajutorul antibioticelor sau printr-o combinație a acestora cu o intervenție chirurgicală pentru a-l drena. În cazul în care acesta rămâne netratat, abcesul hepatic se poate sparge și infecția se poate extinde pe cale sanguină, ducând la sepsis.
Tratamentul chirurgical este necesar în majoritatea cazurilor pentru a drena abcesul cu ajutorul unui ac sau al unui tub mic inserat în abdomen. Această procedură chirurgicală se poate efectua prin drenaj pe cale deschisă sau prin aspirație laparoscopică sau percutană sub ghidaj ecografic sau tomografic.
Abcesele hepatice pot fi piogene (determinate de germeni microbieni) sau parazitare (determinate de protozoare). Abcesul hepatic poate fi cauzat de o infecție în sânge, în sistemul gastrointestinal sau în abdomen, uneori chiar de o intervenție chirurgicală sau un traumatism al ficatului.
Abcesul hepatic în sine nu este o afecțiune amenințătoare de viață, însă poate deveni periculoasă dacă infecția se răspândește în organism. În cazul în care acest lucru se întâmplă, simptomele sunt alarmante: durere abdominală, tuse, urină închisă la culoare, diaree, febră și frisoane, dureri articulare, greață și vomă, dureri în timpul respirației, transpirație, icter.
Dacă diagnosticarea abcesului se face din timp, acesta se poate trata cu ajutorul antibioticelor sau printr-o combinație a acestora cu o intervenție chirurgicală pentru a-l drena. În cazul în care acesta rămâne netratat, abcesul hepatic se poate sparge și infecția se poate extinde pe cale sanguină, ducând la sepsis.
Tratamentul chirurgical este necesar în majoritatea cazurilor pentru a drena abcesul cu ajutorul unui ac sau al unui tub mic inserat în abdomen. Această procedură chirurgicală se poate efectua prin drenaj pe cale deschisă sau prin aspirație laparoscopică sau percutană sub ghidaj ecografic sau tomografic.
